AeL ISTeEurope Awards WSA ICT IPMA IT-Excellence Award
SIVECO Romania

SIVECO obţine premiul de excelenţă IT&C la premiile revistei Intercity Magazin

Amos News | 10 Aprilie 2006

Revista Intercity Magazin a organizat recent cea de-a III-a ediţie a Galei Premiilor de Excelenţă, manifestare care a reunit o serie de personalităţi din viaţa economică şi culturală românească.

Structurate pe 6 categorii (cultură, domeniul financiar bancar, IT&C, produse şi servicii de succes, programe de protecţie a mediului, management de succes), premiile de excelenţă au revenit unor personalităţi sau companii care au avut o contribuţie deosebită în sfera proprie de activitate sau care s-au remarcat prin iniţierea şi dezvoltarea unor programe deosebite în anul 2005.

Criteriul de acordare al premiilor l-au constituit recomandările experţilor din fiecare domeniu precum şi sondaje de opinie în rândul beneficiarilor revistei.

Premiul de Excelenţa la categoria IT&C a fost obţinut de SIVECO România, distincţia fiind înmânată de Eugen PREOTU, consilier al ministrului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, ca o recunoaştere a contribuţiei deosebite pe care SIVECO România, prin proiectarea şi implementarea unor soluţii performante adaptate la nevoile pieţei interne şi internaţionale, o aduce dezvoltării industriei software românesti, un element esenţial pentru brandingul de ţară.

"Suntem deosebit de bucuroşi că România a început să fie remarcată pe plan internaţional nu numai prin performanţe sportive ci şi prin contribuţia în înalta tehnologie. Suntem onoraţi de alegerea revistei Intercity Magazin şi mândri să putem contribui la construirea reputaţiei României ca important producator de software. Dorim să atragem atenţia asupra potenţialului românesc în acest domeniu. Vom continua să promovăm excelenţa în tot ceea ce facem şi suntem convinşi ca expertiza şi performanţele noastre în acest domeniu vor fi în continuare un puternic vector de imagine pentru România" a declarat Anca Crahmaliuc, director de marketing în cadrul SIVECO România.